Asta mi-s...

luni, 28 iunie 2010

Cresteti si nu stagnati!!!

Evrei 5:12 "In adevar, voi care de mult trebuia sa fiti invatatori, aveti iarasi trebuinta de cineva sa va invete cele dintai adevaruri ale cuvintelor lui DUMNEZEU, si ati ajuns sa aveti nevoie de lapte, nu de hrana tare."

Voia lui Dumnezeu este ca cel credincios să crească şi să sporească în avuţiile duhovniceşti. Este o stare normala, la fel cum în viaţa de toate zilele omul trebuie să se dezvolte şi să propăşească. Legea dezvoltării este una din cele mai decisive legi şi stă la temelia oricărei acţiuni dumnezeieşti, atât în creaţie cât şi în domeniul Duhului. Credinciosul trebuie să treacă de la poziţia de prunc în Cristos la poziţia de tânăr şi apoi la poziţia de om matur. Dacă nu se petrece această creştere, înseamnă că există o cauză negativă în viaţa creştinului. Evreii trebuiau să fie aşa de înaintaţi încât să fie în stare să înveţe pe alţii. Dar ei aveau nevoie din nou de învăţăturile începătoare. Ei au devenit „greoi la pricepere" şi aceasta a dăunat creşterii lor.
Nu există o stagnare mai mare ca aceea cauzată de alipirea de vechile tradiţii sau forme religioase care nu au nimic cu credinţa adevărată. Astfel de oameni se înşeală amarnic, deoarece lui Dumnezeu nu-i trebuie robi cu inima împărţită sau creştini numai de duminica. Acolo unde este formalism lipseşte creşterea. De aceea, iubite cititor care doreşti să creşti în credinţă, depărtează-te de formele religioase prin ieşirea din orice tabără religioasă şi ocuparea locului în Adunarea lui Dumnezeu.


Powered by Biblia Online

vineri, 25 iunie 2010

Alege Calea Domnului!!!

Proverbe 14:12 "Multe cai pot parea bune omului, dar la urma se vad ca duc la moarte."

Adeseori în viaţă stăm în cumpănă şi nu ştim ce decizie să luăm. Poate că sunt lucruri mari sau lucruri minore. Dar vedem de multe ori că lucrurile minore până la urmă sunt mari şi viceversa. De aceea este necesar să fim precauţi în toate, cercetând atent care este voia Domnului nostru prea iubit. Dacă privim la Lot vedem că privirea lui era atrasă de ceea ce vedea cu ochii săi. Totul era ospitalier aici, dar oamenii acelui ţinut erau împotriva tui Dumnezeu. Noi citim ca: „Lot şi-a ridicat ochii şi a văzut că toată câmpia Iordanului...." (Gen. 13.10). Dacă şi-ar fi ridicat ochii spre Dumnezeu şi ar fi stăruit: „Doamne spune-mi calea Ta!" ar fi primit răspuns ce trebuie să facă. Dar el a mers pe calea care a găsit-o de cuviinţă şi această cale l-a dus la moarte. Ce urmări au avut hotărârile greşite ale lui Lot! Acest exemplu să fie şi pentru noi un semnal de alarmă. Ce primejdios este pentru un credincios când îşi alege calea sa proprie! Câţi dintre fraţii şi surorile tinere nu au găsit cu cale să meargă împreună pe drumul vieţii sau câţi nu şi-au ales o meserie fără să întrebe pe Domnul, şi în totală dependenţă de El să ia o hotărâre. Urmarea au fost necazuri şi inimi frânte.
Dacă cineva intenţionează să facă voia lui Dumnezeu nu va rămâne niciodată fără răspuns. Dar cine nu se teme să facă primul pas de unul singur acela nu are altceva de aşteptat decât să culeagă urmările căilor proprii.
În vremea noastră, creştinii de nume, pretind că văd, dar în realitate ei sunt orbi, vorbind în mod spiritual. Ochii celui ce e convins că e orb se pot deschide; dar ce se poate face pentru unul, care crede că vede, când de fapt, nu vede deloc? Această nerecunoaştere a adevăratei stări are urmări grave. Totdeauna suntem binecuvântaţi când suntem aduşi să ne cunoaştem întru câtva, pe noi înşine. Căci numai atunci ne putem da seama de ceea ce este Dumnezeu pentru noi.


Powered by Biblia Online

luni, 21 iunie 2010

Refuzul unora, castigul altora...

Luca 14:18 "Dar toti, parca fusesera vorbiti, au inceput sa se dezvinovateasca."

Dezvinovăţirea celor chemaţi la ospăţul cel mare nu era făcută sub formă de răutate, dar după logică era neîntemeiată. Primul a cumpărat un ogor şi acum vroia să meargă acolo să-l vadă. Iată o scuză falsă, căci dacă vreau să cumpăr ceva mai întâi caut să văd acel lucru şi nu după aceea. Următorul a adus acelaşi fel de scuză. El a cumpărat cinci perechi de boi şi acum vroia să le încerce. Iar al treilea se scuza prin faptul că s-a căsătorit şi din această cauză nu ar putea să vină. Oare nu putea merge cu soţia? Sau poate o soţie opri pe un bărbat ca să-şi îndeplinească obligaţiile sale? Toate dezvinovăţirile şi scuzele nu au fost însoţite de un temei bine clădit.
Aşa s-a întâmplat cu poporul Israel. Toţi au fost chemaţi la ospăţul cel mare, dar toţi se scuzau fără temeiuri care să stea în picioare, deoarece temeiurile de fapt nu existau. De aceea au căutat fel şi fel de scuze şi se ascundeau după nişte lucruri pământeşti, jignind şi lepădând pe Acela care a vrut să-i strângă la o masă. Proprietarul casei, care a pregătit această masă având plăcere să-şi vadă casa plină a zis robului să meargă în pieţe, pe uliţele cetăţii, să aducă pe săraci, ciungi, orbi şi şchiopi şi întrucât mai era loc, să meargă sa adune pe cei de pe drumuri şi cei care stau la garduri. Ce minunat lucrează harul lui Dumnezeu. Prin lepădarea Israelului a fost propovăduită Evanghelia păgânilor, celor slabi şi neputincioşi. Toţi aceştia au fost chemaţi la ospăţ. Şi tu eşti chemat. Sau poate trăieşti cu impresia că nu eşti sărac, nici olog, nici orb, sau nu te consideri ca cel de pe stradă. Crezi poate că ai o viaţă ireproşabilă în faţa lui Dumnezeu. Gândeşte-te că prin refuzarea acestei chemări îl lepezi pe Domnul Cristos, neglijezi şi calci în picioare harul Său. Dacă vrei să fii scăpat de veşnica pierzare, trebuie să te pocăieşti şi să asculţi chemarea care îţi este adresată ţie. Nu uita că aceste rânduri ar putea să fie ultimul semnal de alarmă pentru hotărârea ta.


Powered by Biblia Online

miercuri, 9 iunie 2010

"Caci jugul Meu este bun, si sarcina Mea este usoara."

Matei 11:30 "Caci jugul Meu este bun, si sarcina Mea este usoara."

Aceasta nu se putea spune cu privire la legea pe care Dumnezeu a dat-o poporului Israel pe muntele Sinai. Când unii bărbaţi evrei au încercat să introducă legea în creştinism, adică să îi oblige pe credincioşii dintre Neamuri să ţină legea în ceea ce priveşte tăierea împrejur, şi cerinţele legi, Petru a spus: „Acum dar de ce ispitiţi pe Dumnezeu şi puneţi pe grumazul ucenicilor un jug pe care nici părinţii noştri, nici noi nu l-am putut purta." JUGUL LEGII NU PUTEA DUCE PE NIMENI LA ODIHNĂ. Conţinutul legii era tocmai cerinţele concrete ale lui Dumnezeu, dar omul era fără putere ca să le împlinească. De aceea a trebuit să vină Domnul Isus în chip de om. El a satisfăcut pe Dumnezeu pe deplin prin ascultarea Sa în tot ceea ce priveşte legea. „Căci Cristos este SFÂRŞITUL legii, pentru ca ORICINE crede în El să poată căpăta neprihănirea" (vezi Rom. 10.4). Această neprihănire vrea să ţi-o dăruiască şi ţie. Domnul ţi se adresează ţie când te cheamă: „Veniţi la Mine toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă (Matei 11.28). Nu te teme, căci Domnul care din dragoste a murit pentru păcătoşi, va duce la îndeplinire toate prorociile Cuvântului Său şi te va ajuta şi pe tine să mergi pe calea aleasă cu El. El nu este un „om aspru" cum îl denumeşte robul cel viclean şi leneş (Mat. 25.24). El este un Domn bun care te îndeamnă să iei jugul şi sarcina Lui care este uşoară. A purta jugul Lui înseamnă a avea aceleaşi ţeluri şi gânduri ca şi El. Este în folosul nostru să-L cunoaştem pe acest Domn, să fim legaţi de El şi să parcurgem cu El calea care se va termina în slava veşnică. Pentru aceasta trebuie mai întâi să-i aduci toate păcatele tale într-o pocăinţă sinceră şi adevărată. Dacă vei face acest lucru vei fi liber de orice păcat care până acum te mustra. Vino chiar acum Ia acest Izvor de pace care este Domnul Isus Cristos. El este gata să te primească. Nu amâna până mâine căci s-ar putea să fie prea târziu.


Powered by Biblia Online

duminică, 6 iunie 2010

Intoarce-te ca sa poti inainta...

Geneza 35:1 "DUMNEZEU a zis lui Iacov: Scoala-te, suie-te la Betel."

Dacă noi facem o greşeală sau ne-am îndepărtat de Dumnezeu atunci Domnul ne duce în urmă acolo unde a început căderea. „Adu-ţi dar aminte de unde ai căzut; pocăieşte-te şi întoarce-te la faptele tale dintâi” (Apoc. 2.5). Aceasta este temelia reabilitării. Sufletul trebuie readus înapoi, acolo unde a încetat ascultarea de Dumnezeu şi a început o viaţă firească. Domnul nu a zis: „Adu-ţi aminte unde eşti" ci „Adu-ţi aminte de unde ai căzut." Numai pe această cale învăţăm cât de mult ne-am îndepărtat. Dacă suntem readuşi pe această cale a ascultării de Domnul, abia atunci putem compara în ce mare mocirlă a păcatului am fost căzuţi; numai pe această cale putem vedea dragostea care este preocupată în orice moment de noi.
În familia lui Iacov s-a acumulat mult rău fără să fie judecat de el, până când sufletul lui a fost trezit de strigătul: „Scoală-te, suie-te la Betel." Sihem nu era locul în care putea să judece răul. Atmosfera în locul acela era atât de îmbâcsită cu lucruri murdare încât era imposibil ca acolo să recunoască caracterul răului. În momentul în care Iacov a auzit strigătul să meargă spre Betel a spus casei lui: „Scoate-ţi dumnezeii străini care sunt în mijlocul vostru, curăţiţi-vă şi schimbaţi-vă hainele ca să ne sculăm şi să ne suim la Betel, căci acolo voi ridica un altar Dumnezeului, care m-a ascultat în ziua necazului meu şi care a fost cu mine în călătoria pe care am făcut-o” (vezi vers. 2 şi 3). Când a auzit de Casa lui Dumnezeu sufletul patriarhului s-a pus în mişcare, aducându-şi aminte de starea care era în urmă cu 20 de ani. Aceşti ani au fost plini de succes pentru Iacov. Nu în Sihem ci în Betel a învăţat cine este Dumnezeul cel viu. De aceea a trebuit să se întoarcă înapoi de unde a plecat şi acolo să ridice un altar lui Dumnezeu. Numai în locul prezenţei Domnului Isus poţi să aduci adevărata adorare care I se cuvine Lui din toată inima. Şi El e prezent acolo unde sunt doi sau trei adunaţi pentru NUMELE Său.


Powered by Biblia Online

vineri, 4 iunie 2010

Pacea adevarata este doar in Isus Hristos

Fapte 10:36 "El a trimes Cuvantul Sau fiilor lui Israel, si le-a vestit Evanghelia pacii, prin ISUS CRISTOS, care este DOMNUL tuturor."

Una din cele mai importante întrebări care i se poate pune unui om este aceasta: „Ai pacea cu Dumnezeu?" Nimeni să nu aibă linişte până ce nu poate răspunde: „DA." Domnul Isus a făcut pace prin sângele Său vărsat pe crucea de pe Golgota iar Dumnezeu vesteşte pacea prin Isus Cristos. Lucrarea Domnului Cristos este unica temelie a păcii şi cu cât cineva este mai devotat acestei lucrări, cu atât va fi mai sigur de pace. Nădejdea în orice altceva duce la slăbire în credinţă. Şi totuşi cât de mulţi sunt aceia care nu termină cu credinţa lor, cu simţurile lor, cu lucrul lor, în loc să privească ţintă la Cristos şi în lucrarea Sa, să se odihnească. Ei privesc la experienţele lor în loc să-şi ridice privirea spre Mântuitorul cel răstignit şi înviat. La astfel de creştini, de câte ori se schimbă sentimentele, se schimbă şi pacea lor. Odată sunt pe culmile cele mai înalte ca îndată după aceea să fie în cea mai adâncă prăpastie. Ei sunt plini de nelinişte, de spaimă şi de îndoială, siguranţa dumnezeiască este departe de cunoştinţa lor. Nici nu se poate să ai siguranţă în astfel de situaţii! Dumnezeu vesteşte pacea prin Isus Cristos, NU prin experienţele noastre lăuntrice, dobândite sau nedobândite, nici prin simţirile noastre sau prin alte împrejurări religioase. Cunoaşterea acestui mare adevăr poate da în mod sigur pacea. Şi ce bine că a fost în planul lui Dumnezeu să ne dea o pace deplină, dumnezeiască şi statornică. Dacă El ne-a trimis vestea aceasta de pace, să fim siguri că era absolut necesară pentru noi. Această pace pe care El vrea s-o sădească în inimile noastre este chiar lucrarea Sa de pe cruce, este pacea CU Dumnezeu. Pacea LUI Dumnezeu o primim în urma umblării noastre în gândurile şi cerinţele Domnului Isus. Această pace poate fi tulburată printr-o umblare nepotrivită a credinciosului, pe când pacea CU Dumnezeu nu poate fi niciodată tulburată căci e de la Domnul Isus Cristos.

Powered by Biblia Online

joi, 3 iunie 2010

Domnul se uita la inima...

1 Samuel 16:7 "DOMNUL a zis lui Samuel: Nu te uita la infatisarea si inaltimea staturii lui, caci l-am lapadat. DOMNUL nu se uita la ce se uita omul; omul se uita la ceea ce izbeste ochii, dar DOMNUL se uita la inima."

Pentru a înţelege acest verset trebuie să cugetăm asupra întregului capitol. Dumnezeu a acceptat cerinţa poporului: „Să fie un împărat peste noi ca să fim şi noi ca toate neamurile” (1 Sam. 8.19-20). Gândul de a face din acest popor o împărăţie a fost de mult în inima lui Dumnezeu, dar modalitatea de înfăptuire a acestui lucru din perspectiva lui Dumnezeu, a fost profund diferit de voia poporului. Poporul ar fi gândit ca Dumnezeu dacă lăuntrul inimii lui nu s-ar fi clătinat, dacă ar fi rămas statornic ca în primele momente ale ieşirii din Egipt. Atunci ei cântau: „Domnul va împăraţi în veac şi în veci de veci” (Exod 15.18). Păcatul mare nu consta în faptul că au cerut un împărat ci în faptul că au vrut un împărat „ca toate neamurile." De aceea Dumnezeu a trebuit să spună întristat: „Căci nu pe tine te leapădă, ci pe Mine... Ascultă-le glasul, deci” (vezi 1 Sam. 8.8-9). De aici şi-au luat avânt un nou şir de pofte. Dumnezeu le-a dat mai întâi un împărat după inima lor: un om frumos şi mare. După ce Saul a fost lepădat din cauza neascultării, Dumnezeu a ales un împărat după inima Lui. Când Samuel stătea în Betleem ca să ungă noul împărat era şi el în primejdie de a se uita la „înfăţişarea şi înălţimea staturii."
Din aceasta putem învăţa, că Dumnezeu la alegerea slujitorilor Lui se ghidează după alte temeiuri decât oamenii. Este foarte important să respectăm aceste temeiuri dumnezeieşti deoarece ele sunt şi astăzi în picioare. Să nu stăm în calea Sa la alegerea, pregătirea şi la lucrările slujitorilor Lui. Adesea se spune că înfăţişările exterioare sunt indiferente în faţa lui Dumnezeu dar lucrul acesta nu este corect. Dumnezeu a aşezat temeiuri foarte precise în ce priveşte îmbrăcămintea, felul de viaţă, comportarea noastră.

Powered by Biblia Online

miercuri, 2 iunie 2010

Turma "Păstorului cel Bun"

Ioan 10:26 "Dar voi nu credeti, pentru ca, dupa cum v-am spus, nu sunteti din oile Mele. Oile Mele asculta glasul Meu; Eu le cunosc, si ele vin dupa Mine."

O turmă fără păstor se destramă, ea este fără ocrotire şi oricând primejdiile o pot nimici. Cu câtă supunere şi abnegaţie şi-a făcut Domnul Isus slujba între ai Săi, dar conducătorii poporului Israel nu L-au recunoscut. Deşi faptele Sale, El le-a făcut în Numele Tatălui Său, nu i-au folosit ca să vină la credinţă. Din contră ei spuneau: „Omul acesta nu scoate dracii decât cu Beelzebul, domnul dracilor” (Mat. 12.24). Dar ce plăcută este vorbirea Domnului în comparaţie cu a duşmanilor Săi, când spune despre „oile Sale." Acest glas al Păstorului cel Bun este o mare mângâiere pentru ai Săi.
Imediat după moartea apostolilor s-au produs mari dezmembrări în turmă aşa cum prezisese Pavel: „Ştiu bine că după plecarea mea se vor vârî între voi lupi răpitori care nu vor cruţa turma” (Fapt. 20.29). S-au produs mari pagube prin faptul că turma s-a destrămat. Dar Păstorul cei Bun ţine seama de toate acestea şi o adună în jurul Său, o scoate la păşune şi se interesează de bunăstarea ei. Pe credincioşii dintre Neamuri care nu sunt din staulul lui Israel, Domnul i-a adunat la un loc, ca să fie o singură turmă formată din credincioşi din Israel şi credincioşi dintre Neamuri, iar El, Domnul să fie Păstorul lor. Din această turmă care are drept unic Păstor pe Domnul Isus trebuie să facem şi noi parte. Toate celelalte turme făcute şi îndrumate de mâna omului nu au nici o valoare în faţa lui Dumnezeu.
Acelaşi Miel, care prin mărimea mâniei Sale va umple de groază toate seminţiile şi toate popoarele pământului, va duce cu blândeţe la păşuni verzi şi de-a lungul apelor liniştite pentru totdeauna turma pe care a răscumpărat-o prin sângele Său.

Powered by Biblia Online

marți, 1 iunie 2010

Fiecare sa se planga mai bine de pacatele lui!

Plangeri 3:39 "De ce sa se planga omul cat traieste? Fiecare sa se planga mai bine de pacatele lui!"

Care e cauza pentru care se aud atâtea plângeri printre oameni? Păcatele şi urmările lor. Binecuvântat este acel om care şi-a plâns păcatele în prezenţa lui Dumnezeu. Pe când fiul risipitor îşi plângea păcatele sale în prezenţa tatălui său i-a fost dăruită iertarea şi pacea. Când oameni credincioşi ca: Ezra, Neemia şi Daniel au recunoscut păcatele poporului lor şi s-au făcut una cu ele, aşa cum citim în capitolul 9 al cărţilor scrise de cei trei, ei au primit un răspuns dumnezeiesc şi o mare mângâiere. Ce diferenţă mare este între un credincios şi un necredincios chiar şi în felul de a primi necazul. Necredinciosul vociferează, se mânie, sau chiar Îl înjură pe Dumnezeu. El vorbeşte de un Dumnezeu nedrept. Ce tristă este starea unei astfel de inimi care în loc să-şi plângă păcatele îşi plânge necazurile.
Credinciosul însă prin necazurile prin care trece este un obiect în mâna lui Dumnezeu pentru educare şi creştere. El poate recunoaşte că în toate împrejurările este mâna lui Dumnezeu, Tatăl său şi poate fi liniştit în conştiinţa sa că şi firele de păr din cap îi sunt numărate. Acesta este un gând măreţ, care odihneşte inima şi o ţine liniştită chiar dacă trebuie să treacă prin furtuni şi el va trăi experienţe măreţe pe care psalmistul le redă prin cuvintele: „Şi mi-ai prefăcut tânguirile în veselie, mi-ai dezlegat sacul de jale şi m-ai încins cu bucurie, pentru ca inima mea să-ţi cânte şi să nu stea mută. Doamne, Dumnezeule, eu pururea te voi lăuda!" (Ps. 30.11-12). Dumnezeu vrea să-i vadă pe copiii Săi fericiţi şi de aceea trebuie să le ia ceea ce s-a încleştat de inima lor. Câteodată trebuie să fie foarte aspru cu ei deoarece carnea şi toată firea este împotriva Duhului Său.
Credinţa stă deasupra împrejurărilor şi se îndreaptă către Dumnezeu; necredinţa îl pierde din vedere pe Cel Atotputernic şi nu este preocupată decât de împrejurări.

Articol preluat de pe http://biblia.crestini.com